Reprezentarea cetățenilor români în timp ce se află în Israel
Profilul personal al avocatului Samy Ilia (Ilie)
Biroul de avocatură Sami Ilie reprezintă cetățeni români și cetățeni ai altor țări din Uniunea Europeană care au avut probleme cu Poliția ori s-au încurcat în cazuri penale în Israel. Biroul însoțește suspecții din faza de urmărire, arest și până la încheierea procedurii juridice. Sediul principal este în orașul Haifa dar oferă servicii în orice loc din Israel. Biroul are si un sediu in Romania Bucuresti sect. 3 telefon fix: (40) 316300004 si colaboreaza si cu case de avocatie in Romania.
Avocatul Samy Ilie s-a născut în România , are cetățenie română și europeană, vorbește curent limba română, engleză și ebraică și este cunoscător al legilor Statului Israel.
El călătorește des în România, mai ales în București astfel că poate stabili întâlniri cu clienții și în București. După cum e menționat mai sus av. Samy Ilie reprezintă orice cetățean român care ajunge în Israel în vizită sau în interes de afaceri sau lucreaza in Israel și are nevoie de un avocat specializat în cazuri penale. Serviciile includ consiliere juridică, probleme cu Poliția, arest, înaintarea dosarelor la Tribunalele din Israel precum și reprezentarea clienților la procese după cum se va detalia în continuare.
În caz de urgență sau orice întrebare puteți lua legătura cu biroul avocatului Samy Ilie, prin telefon cu preț local si din orice parte a României la numărul: (40) 316300004.
Pe site www.www.si-law.co.il sau www.si-law.ro veți găsi posibilitățile de contact cu biroul avocațial și numerele de telefon din Israel asemenea adresa . Datele biroului se pot găsi și la Ambasada Română din Israel.
Avocatul Samy Ilie se ocupă și de orice problemă a clienților legată de organele și domeniile publice din Israel si toate serviciile includ consiliere juridică in toate domenile de drept si la nevoie si prin intermediul altor avocați specializați în alte domenii precum afaceri ale cetățenilor români care au afaceri sau lucrează în Israel și firește, și alte domenii descrise mai jos, în capitolul servicii oferite de birou.
Firma de av. Samy Ilie vă poate ajuta în următoarele:
- RECHIZITORIU – dacă ați avut probleme cu Poliția sau fost trimis în judecată la un Tribunal penal în Israel, nu ezitați și contactați-ne pentru consultanță și reprezentare la Tribunalul respectiv. Biroul este specializat în cazuri de acțiuni penale financiare, fraude, falsificare de documente, infracțiuni economice, infracțiuni violente, infracțiuni vamale legate de droguri, atacuri sexuale, prostituție, lubricitate, violență în familie, atacuri aleatorii, extorcări și șantaj, fraudă, furt de la angajator, furturi prin card de credit, jaf, atac asupra ofițerilor de poliție, violări de proprietate, atac armat, crimă, crimă premeditată și alte infracțiuni penale.
- Anchete ale poliției – Dacă sunteți chemat la Poliția Israelului sau altă Autoritate pentru anchetare ca suspect în caz de infracțiune penală sau imigrare ilegală este important pentru dumneavoastră să ne cereți consultanță înainte de anchetă.
- Arest – Dacă sunteți arestat luați imediat legătură cu noi. Biroul nostru are experiență în diversele proceduri de arest, precum arest până la încheierea procedurilor, detenție de o zi, reținere pentru investigații și arest la domiciliu.
- Exonerarea cazierului penal – dacă aveți cazier penal pentru un caz închis de poliție, vă putem ajuta să fie ștearsă înregistrarea în scopul obținerii unui certificat de bună reputație.
- Cerere de grațiere – dacă ați fost condamnat pentru o infracțiune penală și doriți să încheiați condamnarea, vă putem ajuta vă îndepărtați de aceasta prin depunerea unei cereri de grațiere adresată președintelui Israelului.
- Infracțiune de circulație – dacă ați condus un vehicul fără permis de conducere legal ori sub influența alcoolului sau a drogurilor vă putem ajuta să vă păstrați permisul de conducere precum și vă reprezentăm la procedurile de la Tribunalul cu problemele de circulație.
- Consultanță juridică – firma noastră va fi bucuroasă să vă ofere consultanță reală, profesională și cu răspundere juridică – 24 de ore pe zi în orice fel de infracțiuni penale.
- Legi consulare și ale imigrării în Israel
- Permise de lucru în Israel, permis temporar pentru cetățeni străini
- Infracțiuni financiare fraudă și abuz de încredere, mită, primirea de beneficii ilicite, falsificare de documente, sustragere de la angajator, spălare de bani, infracțiuni legate de garanții sau TVA.
- Dreptul civil reprezentare juridică în proceduri de drept civil.
- Asistență pentru companii consultanță juridică, sprijin juridic pentru companii române sau afaceri și lucrători în Israel.
Specializarea avocatului Samy Ilie
Avocatul Samy Ilie este posesorul unei experiențe vaste și dovedite în domeniul legilor Poliției Israelului, anchete penale și de securitate, metode de anchetă din Israel, comunitatea de securitate, procese penale în Israel și specialist în dreptul penal al Israelului.
Timp de șase ani și până la finele anului 2013 a fost șeful Procuraturii penale din Haifa la secția Poliției Israelului având răspundere pentru peste un milion și jumătate de cetățeni aflați în zona teritoriului de care era răspunzător. În cadrul funcției sale a fost șeful unei echipe de 15 procurori, s-a prezentat în fața Tribunalelor în nenumărate cazuri, a fost răspunzător pentru luarea de decizii pentru înaintarea cazurilor la Tribunal, pregătirea capetelor de acuzare, hotărârea de a închide anumite dosare, negocieri pentru recunoașterea vinovăție, anchete penale, formularea, inițierea și implementarea politicii procuraturii penale din Haifa și altele.
A încheiat 33 de ani de serviciu în care a avut funcții în departamentul de investigații și informații ale Poliției Israelului. Din anul 1999 și până la ieșirea din serviciu a fost procuror în cazuri penale și a devenit șeful procuraturii din Haifa. A participat la mii de procese și multe sute de dosare penale cu tot felul de infracțiuni și ca reprezentant autorizat al procuraturii în fața Tribunalului păcii și Tribunalului Județean.
A lucrat ca și consilier al echipelor de anchete speciale în regiunea de nord, a fost primul care a aplicat legea împotriva spălării de bani, a fost asociat al procurorilor în dosare de omucidere, infracțiuni grave și încălcări ale securității statului, a participat la formularea și depunerea rechizitoriilor.
Cunoaște foarte bine activitatea organelor de anchetă și a procuraturii din Israel.
Deține două diplome de studii – Politica și Istoria Israelului obținute la Universitatea din Haifa și firește titlu de magistrat. Este membru al Baroului Avocaților din Israel.
A lucrat ca și conferențiar și consilier în domeniul investigațiilor penale, pregătirea rechizitoriilor contra suspecților și în domeniul codului de procedură penală.
Înainte de funcția sa ca procuror, a fost timp de 11 ani șeful echipei de anchete speciale în cazuri de crimă, infracțiuni grave și abateri de la securitatea statului. Are formație specială și îndemânare în domeniul anchetei penale și a mijloacelor tehnice.
A lucrat ca ofițer de informații în regiunea Haifa și suplinitor al șefului departamentului de informații și ca atribute ale funcției a avut funcții speciale oferite de ramura de informații ale Poliției Israelului.
La terminarea cursurilor de ofițeri a lucrat în calitate de locotenent ca șef al secției de investigații în regiunea Haifa. În trecut a avut diverse funcții în poliție, a lucrat și ca agent secret în unitatea centrală din Tel Aviv
Despre biroul de avocatură
Biroul de avocatură al domnului av. Samy Ilie și-a propus să devină un birou cu atmosferă intimă în care clienții sunt membrii familiei. Și acest lucru se simte și în relația cu clienții și în procedura juridică.
În birou lucrează trei avocați specializați în domeniile detaliate mai sus, în partea destinată serviciilor oferite de birou.
Care este caracteristica deosebită a biroului de avocatură Samy Ilie
Ceea ce face special acest birou este faptul că avocatul Samy Ilie are cunoștințe și o vastă experiență acumulată în numeroșii ani de lucru în domeniul dreptului penal, constituțional și administrativ. Vorbește limba română. Este cetățean al Uniunii Europene și vorbește engleza. Toate acestea împreună în plus față de activitatea pentru public, pentru păstrarea principiilor dreptății și a drepturilor fiecărei persoane de-a lungul anilor, conferă biroului un loc de frunte ca lider al apărării valorilor cele mai importante în viața noastră.
Biroul are grijă să creeze și să păstreze cu fiecare client o relație personală și să cunoască bine nevoile fiecăruia. Oferă consiliere și asistență în fiecare etapă a procedurilor care se efectuează cu discreție, profesionalitate, corectitudine și fidelitate, în plus față de serviciul personal acordat. De asemenea, transparența și asocierea clientului la toate fazele de evaluare a dosarului – suntem convinși că ne dau cheia succesului în acordarea serviciilor. Scopul biroului nostru este să implementeze politica conform căreia clientul este cel mai important, pentru el se efectuează toate activitățile, lor li se acordă întreaga noastră atenție, fiecăruia în mod personal.
Dacă aveți vreo problemă juridică în Israel, ca turist și/sau lucrător, ca om de afaceri posesor al unei firme care dorește să aibă legături comerciale sau vreo activitate în Israel, adresați-vă biroului nostru și vă vom ajuta cu plăcere
Samy Ilia
*מאמר זה אינו מהווה תחליף לייעוץ משפטי עם עורך דין פלילי בקיא בתחום ואינו מהווה תחליף לייעוץ משפטי פרטני לפני חקירה במשטרה ולפני נקיטה בכל הליך אחר.